Istoricul clădirii care găzduiește astăzi Muzeul de Artă Tulcea își are rădăcinile în perioada în care orașul Tulcea era reședință de sangeac. În urma Tratatului de la Adrianopol (1829), care a instituit libertatea comerțului și a încurajat dezvoltarea portuară și modernizarea navigaţiei pe Dunăre, Tulcea devine orașul cel mai important al Dobrogei. Cronicile vremii atestă existența unui șantier naval unde se construiesc nave de mare tonaj încă din 1847. Louvrières, viceconsul francez la Tulcea, consemna într-un raport din 22 decembrie 1856 că „navele sunt construite cu lemn din pădurile statului”.
Pentru că era un oraș important pentru Comisia Europeană a Dunării dar și pentru Înalta Poartă, pentru că avea consulate și agenții străine (austriac, grec, francez, englez, american, italian, olandez), iar negoțul aducea bunăstarea celor care investeau în acest mare port dunărean cu rol strategic, timp de șaptesprezece ani (1860 – 1877), Tulcea avea să fie reședință de sangeac (diviziune teritorială în cadrul Imperiului Otoman), cu districtele: Sulina, Kylia, Mahmudia, Isaccea, Măcin, Babadag, Hârșova, Kustendje (Constanța de astăzi), Medgidia, Cernavodă, Mangalia și Silistra. Guvernatorul Ahmed Rezim Pașa, grec după mamă, cu educație și studii în Europa, va avea o viziune nouă asupra dezvoltării socio-economice a orașului, drept pentru care va aduce în 1863 meșteri renumiți din Occident pentru construirea Palatului Administrativ al Sandjacului, sediu al mutesharifului (cu rang de pașă) și al celor nouă administratori de kazale. Clădirea monumentală, construită în stil neo- clasic, prima de acest fel din Dobrogea, va fi un edificiu grandios, structurat pe o îmbinare armonioasă de elemente greco romane, fără accesorii sau culori puternice, și va rămâne în memoria colectivă ca fiind Conacul Pașei.
Construit în mod strategic pe cheiul Dunării (de unde începea chiar centrul orașului) pentru a putea fi văzut de corăbiile care navigau pe marele fluviu al Europei, clădirea și-a păstrat destinația de Palat Administrativ până în anul 1970, fiind pe rând sediu pentru Prefectură, Tribunal regional, Parchet, Corpul Portăreilor, Curtea cu Jurați, Sfatul Popular Raional și Consiliul Popular Județean.
A fost reparat în întregime în perioada anilor 1893-1895 de către ing. Ștefan Borș, un priceput antreprenor, primar și președinte al Consiliului Județean al acelor vremuri și în 1941, în urma cutremurului din 1940.
Clădirea capătă destinația de Muzeu de Artă pe 23 august 1982 și valorifică, în cadrul expozițiilor de bază sau a celor temporare, un bogat tezaur artistic de pictură, sculptură, icoane (sec. XVIII-XIX) și artă decorativă (sec. XVIII-XIX).
Numeroasele schimbări de funcţiune şi consolidarea efectuată în anii 1970 au afectat starea de conservare a edificiului. De asemenea, construcţia prezenta umiditate în zidăriile parterului şi infiltraţii la nivelul învelitorii, care au avut efecte negative asupra construcţiei.
Conceptul de interveţie a urmărit să aducă construcţia la forma iniţială cunoscută, să păstreze şi să prezinte urmele descoperite ale edificiului anterior, să asigure stabilitatea structurală, să modernizeze dotăriile şi instalaţiile şi să îmbunătăţească calitativ funcţiunea muzeală.
Pentru realizarea unui circuit coerent de vizitare şi a unei flexibilităţi sporite în organizarea expoziţională, a fost necesar să se intervină asupra compartimentărilor interioare.
Pe parcursul lucrărilor de execuţie au fost descoperite elemente de arhitectură ce aparţin unei construcţii anterioare. În holul de acces a fost descoperit sub pardoselile actuale un pachet de trepte de acces al unui edificiu anterior. În încăperea aflată la colţul de S-E al clădirii s-au descoperit sub nivelul pardoselii urmele unei presupuse umblători, o pardoseală din cărămidă şi urmele unor nişe în parament. În încăperea casei scării, sub nivelul de călcare actual, au fost descoperite bazele unor coloane. Elementele construcţiei anterioare descoperite au fost restaurate şi prezentate aparent, iar cele de sub nivelul de călcare au fost expuse sub pardoseli din sticlă.
Vitrajul de la casa scării a fost înlocuit cu un vitraliu a cărei existenţă este presupusă pe baza unor fragmente de sticlă colorată şi profile din plumb descoperite în săpătura. Modelul vitraliului a fost proiectat într-o maniera moderna (modelul original neputând fi reconstituit). Balustrada scării a fost reproiectată urmărindu-se integrarea unor simboluri de factură orientală şi art nouveau.
O atenţie deosebită a fost acordată proiectării iluminatului, prin crearea unui echilibru între iluminatul de ambianţă şi cel expoziţional. Pentru iluminatul expoziţional au fost alese corpuri de iluminat discrete şi flexibile care nu concurează candelabrele alese pentru iluminatul de atmosferă. În holul de la parter au fost proiectate două plafoane luminoase, a căror lumină neutră este potrivită pentru expunere.
Scara exterioară de acces a fost reproiectată şi adusă la forma iniţială stabilită pe baza documentelor de arhivă.
După desfacerea tencuielilor la faţade au fost descoperite colonete angajate de colţ din zidărie care au fost prezentate aparent.
Elementele ornamentale de factură eclectică ale faţadei au fost puse în valoare prin accente de culoare.
Recent reabilitată în cadrul proiectului „Restaurarea şi reabilitarea a două clădiri de patrimoniu din municipiul Tulcea incluse în circuitele turistice regionale”, derulat de Consiliul Judeţean Tulcea şi finanţat din Fondurile Structurale prin Programul Operaţional Regional 2007-2013, colecţiile Muzeului de Artă întregesc la finele anului 2013 un patrimoniu de 7.861 de lucrări.
Sub titulatura de „Arte şi influenţe în Dobrogea”, actuala expoziţie de bază are ca obiectiv valorificarea bogatului tezaur artistic din depozitele muzeului. Acţiunea va răspunde, totodată, nevoilor culturale şi artistice ale populaţiilor conlocuitoare care, prin arta lor, şi-au adus aportul, influenţând evoluţia culturală a populaţiei autohtone.
Muzeul de Artă din Tulcea deţine colecţii variate şi interesante, obiectivul pentru viitorul imediat fiind acela de a asigura o dinamică în valorificarea lucrărilor deţinute de muzeu.