Bienala Națională de Artă Contemporană ”Aegyssus”

Bienala Națională de Artă Contemporană ”Aegyssus”: ediția a III-a, 7 iulie – 31 august 2017

Regulament de participare pentru artiști

Organizator. Complexului Muzeal de Patrimoniu Cultural Nord-Dobrogean din cadrul Institutului de Cercetări Eco-Muzeale „Gavrilă Simion” Tulcea, Asociația de Dezvoltare Regională ”Aegyssus”
Parteneri: Uniunea Artiștilor Plastici din România, Universitatea „Ovidius” din Constanța, Universitatea de Vest din Timișoara

TERMENI ȘI CONDIȚII DE PARTICIPARE

1. Participanții:
◦ Pot participa toți artiștii care sunt membrii Uniunii Artiștilor Plastici din România, precum și absolvenții și studenții academiilor de artă din țară.

2. Lucrările:
◦ Se admit lucrări realizate în ultimii doi ani.
◦ Fiecare artist poate participa doar cu o lucrare, cu dimensiunea minimă de 50×50 cm și maximă 100×100 cm.
◦ Nu vor fi admise lucrări realizate în tehnici digitale ca printuri 2D sau 3D, fotografii. Se acceptă lucrări de: pictură / sculptură / gravură / desen / ceramică / sticlă / metal / instalație / obiect / fotografie / pictură religioasă / design
◦ Lucrările trebuie să fie împachetate bine și să ajungă în stare bună, gata de expunere. Obiectele apreciate de către specialiștii Muzeului de Artă ca fiind în stare necorespunzătoare pentru expunere după despachetare, nu vor fi expuse.
◦ Este necesar ca lucrările să fie prevăzute cu sisteme de montare corespunzătoare. Lucrările care necesită agățarea pe perete, neprevăzute cu sistem de prindere corespunzător: două agățători plasate lateral, nu vor fi expuse.
◦ Pentru lucrările înrămate cu protecție, sticlă sau geam, se recomandă folosirea plexiglass.
◦ Obiectele vor conține etichete (sau notat direct) cu date de identificare (autor, titlu, dimensiuni, tehnică, an).

3. Gestiune:
◦ Participantul este de acord și consimte că ICEM Tulcea are dreptul de a folosi, publica, distribui, copia, reproduce și a afișa imagini ale obiectelor incluzând materiale imprimate și pe internet, în scop promoțional și de marketing. Se va edita un catalog care va fi trimis fiecărui artist participant la expoziție.
◦ Participantul este exclusiv responsabil pentru transportul obiectelor, la și de la Muzeul de Artă Tulcea. Angajații săi nu sunt responsabili pentru eventualele deteriorări ale obiectelor care ar putea rezulta din împachetarea necorespunzătoare: incluzând, dar nelimitat la, vătămare cauzată de rulare și/sau de întindere a obiectelor.
◦ Obiectele lăsate mai mult de 90 de zile după perioada solicitată vor fi considerate abandonate și vor deveni exclusiv proprietatea ICEM Tulcea
◦ Transportul lucrărilor, atât la venire, cât și la plecare, se va face pe cheltuiala participantului, numai pri serviciile de curierat rapid. Transmiterea clasică, prin POȘTA ROMÂNĂ a lucrărilor nu se acceptă.

4. Juriul:
◦ va fi alcătuit din critici de artă, artiști plastici; componența nominală va fi comunicată ulterior.

5. Premiile:
◦ Se vor acorda 3 premii (I, II și III) Totodată: Premiul pentru Tineret, Premiul Uniunii Artiștilor Plastici din România, Premiul de Excelență, Premiul Special, Premiul Juriului etc.
◦ câștigătorii vor dona lucrarea premiată, sau orice lucrare personală realizată în ultimii 2 ani, Muzeului de Artă Tulcea.

6. Etape:
◦ Preselecția
În intervalul 15 februarie– 15 mai 2017, se trimit pe adresa de e-mail arta@icemtl.ro imaginea lucrării în format JPG (300 DPI) și datele de identificare (autor, titlu, tehnica, dimensiunea, anul).
În intervalul 15-25 mai juriul selectează lucrările ce urmează să intre în expoziție și se contactează autorii care au intrat în etapa următoare.
Pe data de 26 mai artiștii selectați vor fi anunțați pe adresa personală de e-mail
În intervalul 27 mai – 27 iunie sunt așteptate lucrările selectate alături de formularul de înscriere pe adresa:
Muzeul de Artă Tulcea, Str. Grigore Antipa, Nr. 2, Cod poștal 820009, Bienala „Aegyssus” 2017.

Expoziția:
Va avea loc la Muzeul de Artă Tulcea, Str. Grigore Antipa, Nr. 2, Cod poștal 820009 în intervalul 7 iulie – 31 august 2017

Selecția:
În intervalul 21-25 august 2017 juriul selectează lucrările premiate.

◦ Finisajul expoziției:
Pe data de 31 august 2017 se face premierea.

Contact: tel. 0754286229, arta@icemtl.ro