Expoziția temporară ”Rembrandt van Rijn – apogeul artei gravurii” este organizată de Asociația de Dezvoltare Regională Aegyssus în parteneriat cu Institutul de Cercetări Eco-Muzeale ”Simion Gavrilă” Tulcea și Asociația Culturală în Exil. Se bucură de sprijinul financiar al Primăriei Municipiului Tulcea în cadrul proiectului ARTIȘTI DE EXCEPȚIE LA TULCEA – SALVADOR DALI ȘI REMBRANDT
Deschidereaa expoziției a avut loc vineri, 7 octombrie 2016, putând fi admirată până în data de 30 noiembrie 2016, la Muzeul de Artă Tulcea (str. Grigore Antipa, nr. 2)
Vă așteptăm!
Cine este REMBRANDT în istoria culturii universale?
Rembrandt Harmenszoon van Rijn (n. 15 iulie 1606, Leiden – d. 4 octombrie 1669, Amsterdam) a fost un pictor și gravor olandez din secolul al XVII-lea, considerat unul din cei mai mari pictori din istoria artei, celebru și pentru desenele și gravurile sale.
Rembrandt a trăit în epoca ce s-a numit „vârsta de aur olandeză”, timp în care cultura, știința, comerțul și influența politică a Olandei au atins apogeul. Rembrandt este autorul a 600 picturi, 300 gravuri și peste 2000 desene. Maestru al tehnicei de clar-obscur, Rembrandt a fost „singurul pictor care și-a putut permite să amestece noroiul cu strălucirea ochilor, focul cu cenușa, sau să facă culorile să strălucească proaspăt, ca o floare, pe giulgiul mortuar roz sau bleu deschis” (Élie Faure).
În ceea ce priveşte gravura în opera lui Rembrandt, cea mai timpurie gravură a sa datează din 1626, pe când avea doar 20 de ani. Lucrarea pune în evidenţă incredibila evoluţie a artistului în ceea ce priveşte tehnica gravurii. Rembrandt a fost extrem de interesat de evoluţia tehnică a gravurii, lucrările sale atingând apogeul artei gravurii; în mâinile sale gravura a devenit o modalitate de expresie care îl va preocupa pe tot parcursul vieţii. Rezultatul acestei preocupări îl constitue o operă de circa 300 de gravuri. Folosirea măiestrită a gravurii în adâncime şi profunzimea tentelor negre din gravurile luiRembrandt l-au făcut faimos încă din epoca sa, lucrările sale aflându-se în numeroase colecţii de gravură încă de atunci. Mulţi sunt chiar foarte surprinşi să afle că gravurile – şi nu picturile – l-au făcut celebru pe Rembrandt în timpul vieţii sale.
Rembrandt a pictat foarte multe autoportrete: în total sunt peste 50 de tablouri și încă mai multe desene și gravuri. Pe primul dintre acestea l-a pictat în 1625, când nu împlinise încă douăzeci de ani, și continuă această tradiție în tot cursul vieții, până la moarte. Cercetând autoportretele lui Rembrandt, putem fi martorii evoluției sale artistice. Materialul pictural, neted la început, se îngroașă mai târziu, factura devine tot mai bogată. În seria sa de autoportrete, Rembrandt dovedește neîncetat că e pictor și că trăiește numai prin pictură.
Dintre operele sale cele mai importante mentionam:
- Lecția de anatomie a doctorului Tulp pictat în 1632 şi care l-a făcut celebru pe Lucrarea este o operă care se încadrează în genul pictural de grup tradițional (în cazul de față este vorba de breasla chirurgilor). Rembrandt, însă, nu numai că nu respectă regulile unor asemenea compoziții, dar le și perfecționează în chip strălucit. După mai bine de două decenii, artistul înregistrează un nou succes, de data aceasta cu tabloul intitulat Lecția de anatomie a lui Johan Deyman.
- Ospățul lui Baltazar pictat în 1635, Rembrandtînfățișează spaima lui Nabucodonosor în clipa în care mâna lui Dumnezeu lasă următorul mesaj în ebraică: mane, tekel, fares („numărat, cântărit, împărțit”), ceea ce el nu înțelege, simțindu-i însă sensul tragic (regatul său va fi divizat mai târziu între mezi și perși). Acest episod din cartea Profetul Daniel se desfășoară în timpul unui ospăț al lui Baltazar. Oaspeții beau din cupele de aur jefuite din templul de la Ierusalim. Spaima de pe chipul comesenilor este evidentă la femeia și la bărbatul din partea stângă a tabloului.
- Rondul de noapte pictat în 1642, considerat astăzi o capodoperă, a constituit la vremea sa un scandal. Puternicele contraste de lumină și culoare, jocul fin al mișcării trupurilor, umbrelor și rechizitelor înviorează excepțional scena, leagă figurile între ele, alcătuind parcă din acestea o compoziție de lumini. „Vrăjitor, Rembrandt e capabil să facă din noapte zi.”(Eugène Fromentin). Prin analiza cu raze Roentgen realizată în 1975 s-a dovedit că lacul, menit să protejeze opera ce înfățișează o acțiune care se desfășoară la lumina unei după-amiezi târzii, se închide cu trecerea timpului, producând iluzia unei scene nocturne.
În ciuda faptului că spre sfârșitul vieții a fost chinuit de multe griji și de sărăcie, Rembrandt nu a fost geniul solitar și neînțeles al epocii sale. În atelierul său pictează numeroase tablouri, al căror stil este preluat de tinerii pictori care studiază acolo. Elevii săi învață arta picturii copiind operele maestrului, ceea ce face ca în comerțul de artă să pătrundă „Rembrandt-uri false”. Printre discipolii lui Rembrandt sunt de menționat: Gerrit Dou 1613-1675, Govaert Flink 1615-1660 și mai ales Carel Fabritius 1622-1654 din Delft, fără îndoială cel mai talentat dintre elevii săi.
