Sâmbătă, 23 mai, Noaptea Muzeelor 2026: „Muzeele unesc o lume divizată”

Institutul de Cercetări Eco-Muzeale ”Gavrilă Simion” Tulcea participă la evenimentul european  NOAPTEA MUZEELOR 2026

Sâmbătă, 23 mai 2026, Muzeul de Istorie și Arheologie, Centrul Muzeal Eco-Turistic „Delta Dunării”, Muzeul de Etnografie și Artă Populară, Muzeul de Artă și Casa Avramide vor fi deschise în intervalul 17.00 – 22.00. Publicul este invitat să viziteze expozițiile temporare și permanente  ale muzeelor și să participe la activități special organizate cu ocazia acestui eveniment.

Intrarea este gratuită.

„Noaptea Europeană a Muzeelor este un eveniment cultural european de amploare, care a debutat în 1997 la Berlin, sub numele de „Noaptea Lungă a Muzeelor”. Din 2005, inițiativa devine un brand european, susținut de Ministerul Culturii din Franța, cu sprijinul UNESCO și al Consiliului Europei, an în care România se alătură oficial mișcării.

În România, evenimentul este coordonat de Rețeaua Națională a Muzeelor din România și a continuat să existe chiar și în perioada pandemiei, adaptându-se contextului, iar un an de referință a fost 2022, cu un număr record de 295 de obiective participante din țară și 14 din Republica Moldova.

Ziua Internațională a Muzeelor reprezintă un eveniment mondial organizat de Consiliul Internațional al Muzeelor (ICOM) cu scopul de a sublinia rolul esențial pe care muzeele îl au în educație, dialog cultural și păstrarea memoriei colective. Tema ediției din acest an, „Muzeele unesc o lume divizată”, își propune să evidențieze modul în care muzeele contribuie la apropierea dintre oameni și comunități, devenind spații ale dialogului, incluziunii și înțelegerii reciproce.