În perioada 10-15 martie 2025, un grup de specialiști din muzeele din România a vizitat în Islanda aproximativ șapte muzee, trei parcuri naturale, patru biserici, un fost spital – acum sediu de primărie, un hostel/centru cultural, o fermă locală cu o bibliotecă imensă, ce găzduiește seri de lectură și apoi câteva puncte de referință din Reykjavik.
Cu o populație de 390.000 locuitori, Islanda găzduiește un număr de 266 de muzee publice și private. Educația în Islanda este bazată pe un puternic sentiment de comunitate și accesibilitate pentru toți cetățenii la educație de calitate. Muzeele islandeze oferă o fereastră fascinantă către cultura, istoria și mitologia națiunii, având ceva pentru toată lumea, de la expoziții tradiționale la colecții atipice și unice. Fie că ești interesat de artă, istorie sau științe naturale, muzeele din Islanda oferă experiențe care reflectă legătura profundă a societății cu trecutul său și mediul natural.
Redau mai jos câteva aspecte din vizita de lucru în muzeele islandeze la care am luat parte ca muzeograf al Casei Avramide și al Muzeului de Artă din cadrul Institutului de Cercetări Eco-muzeale „Gavrilă Simion” Tulcea. STORYTELLING IN MUSEUMS este o inițiativă bilaterală implementată de Unitatea de Management a Proiectului din cadrul Ministerului Culturii, în calitate de Operator al Programului RO-CULTURA, finanțată cu sprijinul Granturilor SEE și Norvegiene 2014 – 2021 prin Fondul Național Bilateral, gestionat de Punctul Național de Contact din cadrul Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene.
În prima zi, am intrat direct în saga islandeză, chiar în Reykjavik.
*Saga este o povestire specifică vechii literaturi scandinave (sec X-XIV), în care sunt prezentate evenimente din istoria Islandei, fapte ale regilor norvegieni etc. îmbinate cu elemente din mitologia nordică europeană. (dexonline.ro)
Institutul Árni Magnússon (The Árni Magnússon Institute for Icelandic Studies) s-a deschis în urmă cu doi ani, iar tehnologia și soluțiile găsite pentru a introduce pe oricine în atmosfera descrisă în manuscrisele realizate pe piele de vițel – pergament sunt impresionante. Unul dintre volumele expuse aici a necesitat/cauzat sacrificarea a o sută de viței.
Ingibjörg Thorisdottir, director de media, ne-a primit și prezentat expoziția permanentă găzduită de institut – rezultatul unui proiect de milioane de euro, munca a zeci de oameni, susținută timp de trei ani.
Expoziția World in Words pune în valoare 80 din cele 2000 de manuscrise islandeze aflate în colecția institutului. Aceasta subliniază influența pe care au avut-o manuscrisele în societatea islandeză și felul în care a evoluat limba islandeză.
Organizarea conținutului nu cronologic, ci tematic, soluțiile interactive, textele simple, menite să ofere cât mai concis informațiile tuturor categoriilor de vârstă au fost o adevărată lecție de accesibilitate.
Deschis în 1863, acesta este cel mai vechi muzeu islandez, ce expune de la artefacte antice și până la artă contemporană, marcând în fel și chip, cu soluții simple dar impresionante, toate perioadele importante.
Harpa Þórsdóttir (National Museum Director) și Kristín Ýr Hrafnkelsdóttir (Director, Dept. of Service) ne-au vorbit despre publicul lor, despre strânsa legătură cu școlile și cu copiii.
Pentru muzeograful de față, surprizele abia acum începeau – prima a fost Galeria Națională de Artă a Islandei (sediul Snafnahaus – Casa Colecțiilor)
Cu un optimism debordant, Ragnheidur Vignsidottir (Head of Education) a trasat din start punctele forte ale expozițiilor deschise pe termen lung – posibilitatea de a dezvolta în tihnă și cu mai mare ușurință povești și ateliere pe baza lor. Expoziția actuală se intitulează Resistance.
Rezistența este o expoziție interdisciplinară pentru copii de toate vârstele, care creează o punte între artele vizuale și știință. Lucrările expuse fac parte din colecția Galeriei Naționale a Islandei. Fiecare nivel al clădirii are o temă: Play, Principles, Ocean, Land, Air.
Clubul Krummi pentru copii, atelierele și programele gândite pentru adulți și profesori, chiar și atenția oferită persoanelor cu dizabilități – toate arată o dedicare pe termen lung membrilor comunității.
Gazda noastră ne-a povestit cum împreună cu o echipă restrânsă, a adoptat și dezvoltat strategiile de gândire vizuală –VTS – o metodă de visual literacy (Sjonarafl,) prin dialoguri ghidate pe baza operelor de artă din muzeu. Au scris și publicat un manual, ca un suport de curs pentru educatori și profesori din sistemul de învățământ. Lucrarea lor explorează beneficiile diverse ale instruirii în alfabetizarea vizuală și modul în care această metodă de predare poate fi aplicată la diferite nivele educaționale, precum și în educația muzeală.
Galeria Națională a Islandei a fost nominalizată pentru Premiile Educaționale Islandeze din 2024 pentru munca sa educațională remarcabilă și publicarea cărții însoțitoare. Pentru prima dată, o publicație de educație muzeală redactată de specialiști în artă și muzee a primit un prestigios premiu pentru educație, iar profesori din întreaga țară achiziționează publicația pentru predarea la propriile clase.
Dialogul cu copiii, prin întrebări specifice strategiilor de alfabetizare vizuală (dezvoltate de MoMa), schimbă mentalități și îmbunătățește rezultatele școlare ale copiilor.
Iată câteva întrebări de bază:
- Ce se întâmplă în această imagine?
- Ce te face să spui asta?
- Ce altceva mai putem descoperi?
- Ce ne transmite această imagine?
- Cine este publicul țintă?
- Ce tehnică sau mediu a fost folosit pentru a o crea?
- Care crezi că este scopul acestei imagini?
- Își atinge obiectivele?
- Cum ar mai putea fi folosită această imagine?
- Cum ai putea să o modifici sau îmbunătățești?
- Cum ai folosi această imagine?
Aceste exerciții pot fi făcute și cu profesorii și educatorii, iar un aspect important al exercițiului este că atâta timp cât răspunsurile sunt sincere, ele nu pot fi greșite. În plus, metoda poate fi aplicată cu orice fel de persoană, mai mult sau mai puțin informată sau familiarizată cu arta.
Insulele Westman – Insula Heimaey
Muzeul Sagnheimar oferă expoziții moderne și interactive, care evidențiază aspecte semnificative ale istoriei Insulelor Westman, inclusiv invazia turcă, festivalul anual Þjóðhátíð, cultura locală a puffinilor și industria pescuitului. Spațiul său primitor include afișaje interactive și artefacte istorice. În aceeași clădire, am vizitat și o bibliotecă prietenoasă pentru copii, unde se organizează evenimente comunitare și culturale, ateliere, conferințe și programe educaționale.
Aici am descoperit o expoziție captivantă dedicată erupției vulcanice Eldfell din 1973, care a îngropat sub cenușă o parte a orașului. Muzeul include o casă conservată, excavată din cenușă, care oferă o perspectivă unică asupra impactului dezastrului. Afișajele interactive descriu erupția, evacuarea și reziliența locuitorilor.
Lava Centre – un muzeu privat inovator
Situat în Hvolsvöllur, în apropierea unora dintre cei mai activi vulcani ai Islandei, centrul oferă o experiență high-tech, cu afișaje interactive, monitoare seismice și filme educaționale. Am învățat nu doar despre peisajul dinamic al Islandei, erupțiile trecute și forțele care modelează insula, ci și despre provocările și satisfacțiile construirii, menținerii și dezvoltării unui muzeu privat.
Construită în 1832, Casa Norvegiană a fost prima reședință cu două etaje din lemn din Islanda, cu lemnul importat din Norvegia. A fost locuința lui Árni Ó. Thorlacius și Anna M. Steenback și a fost restaurată parțial în stilul său original. În prezent, servește ca muzeu regional pentru zona Snæfellsnes, având o colecție deschisă la etaj și expoziții rotative la parter. Perspectiva tinerilor este integrată în expoziție prin povestiri captivante și elemente interactive care urmăresc viața tinerilor din Stykkishólmur din secolul XX până în prezent. Fotografii, scrisori, telefoane vechi și noi, haine, muzică creată și înregistrată de localnici de-a lungul anilor – toate acestea ne-au ajutat să pătrundem în viețile trecute ale comunității.
Peisaje naturale și locuri istorice
În sudul Islandei, cascadele Gljúfrabúi, Seljalandsfoss și Skógafoss ne-au oferit priveliști spectaculoase. Seljalandsfoss permite vizitatorilor să meargă în spatele perdelei sale de apă , Gljúfrabúi este ascunsă într-o defileu stâncos, iar Skógafoss impresionează prin căderea sa de 60 de metri, înconjurată de curcubeie. Aceste cascade sunt adevărate comori naturale, împletite cu legende și povești vikinge.
Reykholt
Situat în vestul Islandei, Reykholt este unul dintre cele mai importante centre culturale și medievale ale țării. A fost locuința faimosului poet și istoric Snorri Sturluson (1179–1241), autorul poemelor Edda, esențiale pentru înțelegerea mitologiei nordice. Reykholt rămâne un loc de importanță istorică și literară, cu structuri medievale și un muzeu dedicat moștenirii lui Snorri.
Parcuri naționale
Parcul Național Thingvellir, sit UNESCO, este faimos atât pentru semnificația sa geologică, cât și pentru istoria culturală. Aici a fost înființat parlamentul Islandei în anul 930. Parcul oferă priveliști spectaculoase asupra granițelor tectonice dintre plăcile nord-americană și eurasiatică.
Parcul Național Snæfellsjökull este dominat de vulcanul Snæfellsjökull, acoperit de un ghețar. Acest parc este cunoscut și pentru faptul că a fost decorul romanului „Călătorie spre centrul Pământului” de Jules Verne. De asemenea, s-a subliniat și în discuțiile de aici colaborarea puternică cu școlile pentru programele educaționale.
Laura Guțu,
muzeograf ICEM Tulcea