Infernul lui Dante ilustrat de Marcel Chirnoagă, în expoziție la Muzeul de Artă din Tulcea

Infernul lui Dante ilustrat de Marcel Chirnoagă este titlul primului eveniment expozițional pe care Muzeul de Artă din Tulcea îl vernisează vineri, 18 martie. Expoziția include cânturi și panouri explicative ce însoțesc toate cele 21 de ilustrații ale Infernului lui Dante, realizate de către Marcel Chirnoagă.

Lucrările fac parte din patrimoniul grafic al muzeului și sunt astfel incluse în seria de expoziții intitulată Arta din depozit.

Textele folosite provin din traducerea lui George Coșbuc, publicată într-o ediție a Divinei Comedii îngrijită și comentată de Ramiro Ortiz, la editura Polirom, Iași, 2000.

Cunoscutul grafician român Marcel Chirnoagă (1930-2008) a ilustrat în 21 de lucrări realizate în tehnici specifice gravurii, acvaforte și acvatinta, cele mai importante aspecte ale Infernului lui Dante Alighieri, prima parte a Divinei Comedii, alegorie în versuri redactată începând cu anul 1306.

„Gravurile lui Chirnoagă ne poartă, asemenea lui Dante, într-o călătorie imaginară spre centrul pământului, trecând prin aproape toate cercurile Infernului. Devenim astfel părtași ai drumului închipuit prin lumea celor damnați și suntem invitați să reflectăm la propria existență și locul pe care fiecare privitor și l-ar revendica sau asuma”, adaugă Alice-Georgiana Fănaru, cercetător științific și realizatoare a expoziției, alături de Ana-Maria Dincu, conservator în cadrul Institutului de Cercetări Eco-Muzeale „Gavrilă Simion” (ICEM) Tulcea.

Vizitatorii vor primi și acces la o coloană sonoră, mai exact o listă de redare creată anume pentru această expoziție, pentru a intra în atmosfera intensă a expoziției.

Muzeul de Artă tulcean poate fi vizitat de marți până duminică, între orele 9:00 – 17:00.