Marcel Chirnoagă „dincolo de bine și de rău” – Fragment din articolul apărut în DobroArt nr.3, 2019

În contextul expoziției „Infernul lui Dante ilustrat de Marcel Chirnoagă” deschise publicului până la finalul lunii mai 2022 la parterul Muzeului de Artă din Tulcea, redăm mai jos fragmente dintr-un articol dedicat artistului și operei sale de către Alice-Georgiana Fănaru, cercetător științific al Institutului de Cercetări Eco-muzeale „Gavrilă Simion”.

 

Arta românească în perioada 1945-1989 este caracterizată de un conflict permanent între un model ideologic propriu sistemului politic comunist, impus cu forţa şi un model estetic propriu şi inerent ansamblului artei moderne europene. Spre sfârşitul anilor `60 influenţa diverselor modalităţi neoavangardiste (op-art, pop-art, neoconstructivism, hyperrealism, conceptualism) a fost rapidă şi masivă în grafică, acestea fiind experimentate adesea în spaţiul românesc. Anii `70 se disting prin aceea că plasticienii îşi propun o viziune artistică paralelă, autonomă, faţă de discursul vizual oficial, prin crearea unor universuri personale şi coerente şi cu un mare grad de rafinament estetic.

Printre artiştii care au creat şi evoluat în perioada postbelică în ţara noastră, se remarcă maestrul gravurii româneşti, Marcel Chirnoagă.

Marcel Chirnoagă (1930-2008), unicul fiul al lui Eugen şi al Eugeniei Chirnoagă, a avut o copilărie şi o adolescenţă marcată de un conflict interior puternic, moral şi religios, care s-a concretizat, după o cădere periculoasă, într-un adult cu o imaginaţie debordantă, transpusă în opere de grafică cu mesaje şocante, puternice, cu multiple semnificaţii. Botezat catolic și ortodox, cu o înclinație vădită spre studiul Bibliei, a trecut după vârsta de 15 ani în extrema cealaltă, apucându-se să studieze filosofia lui Nietzsche și a lui Schopenhauer, concluzionând că existența lumii nu are niciun rost. A vrut să se sinucidă dar, mărturisea chiar el, nu a avut curajul și, în schimb, a ales să fugă de acasă.

(…)

Când a început facultatea de Matematică a ajuns la concluzia că doar prin studiul acestui domeniu poate găsi și întelege argumentele existenței lui Dumnezeu. Chirnoagă a recunoscut astfel că „prin Matematici, m-am întors pe la 20 și ceva de ani, la credința în Dumnezeu și, de atunci (…) nimic în mine nu s-a mai schimbat”.

A făcut studii de artă cu Vasile Kazar şi Ion State şi s-a concentrat pe grafică, abordând tehnici variate, de la litografie, acvaforte, acvatinta, gravură cu sudură până la ilustraţia de carte, sculptură, sculptură montaj sau monotipuri. Lucrările sale, de obicei încadrate în cicluri precum Labirint, Apocalipsa, Virtuţi şi vicii, Monştri inevitabili sau Infernul lui Dante, reprezintă transpunerea plastică a zbuciumului său interior şi a obsesiei privind tragica existenţă a omenirii.

Ciclul Labirint, inspirat din mitologia greacă este legat cu evenimentele istoriei românilor și nu numai. Distrugerea labirintului simbolizează reconstrucția altuia nou, respectiv a unui nou tip de societate. Infernul lui Dante este echivalat cu infernul creat de regimul comunist iar Corabia nebunilor este imaginea regimurilor de tip comunist care vor să meargă spre o insulă fermecată, spre Utopia lui Thomas Morus. Apocalipsa, privită ca un poem despre mânia lui Dumnezeu împotriva răutăților omenirii, a fost printre subiectele preferate de Chirnoagă. Lucrările din ciclul Virtuți și vicii evidențiază faptul că în societatea contemporană principiul lenei și cel al îmbogățirii sunt ridicate la superlativ, în timp ce morala creștină este călcată în picioare. Cele 10 porunci sunt luate în sens contrar de către societate iar artistul, având suflet de moralist, se supără pe societatea contemporană că nu le respectă. El le consideră ca niște scrisori de dragoste pentru contemporanii săi prin care le atrage atenția acestora vis-a-vis de lipsa de respect față de cuvântul divinității

(…)

Lucrările realizate de Chirnoagă în cei peste 50 de ani de activitate artistică se pot încadra în două etape distincte. Prima, între 1948-1963, este caracterizată printr-o aşa-zisă artă de comandă (n.a), mare parte din lucrări ilustrând realismul socialist, însă într-un mod personal şi codificat (realism socialist fals) astfel încât aşa-zisele elite ale Partidului să le aprobe. „Având în minte destul de clar ce este comunismul și cum nu se potrivește comunismul aplicat cu cel teoretic, am încercat să fac un fel de aluzii la sistemele dictatoriale; am făcut o serie de gravuri, prin 1964 pe tema fascismului și hitlerismului, dar intenția mea era să fac aluzie la sistemele de dictatură comunistă”. Deși reprezentant cultural al unui stat totalitar, opera sa este cea a unui rezistent care, sub diverse forme deturnate, denunță și combate despotismul de toate felurile (religios, politic).

(…) Revolta sa interioară a pendulat întotdeauna între cei doi poli. „Răstignirea lui Iisus este umilința supremă, sacrificiul superm…Este incredibil cum am putut face să sufere divinitatea, cum l-am tratat ca pe un tâlhar ordinar (…) Numai noi (oamenii) l-am putut răstigni! Numai noi naștem răul”.

„Ce am desenat reprezintă credința mea- credința în bine și în rău care depășește omenescul nostru, al fiecăruia. Și fiindcă binele și răul sunt niște abstracțiuni și dacă nu au chip nu le putem recunoaște, m-am căznit să le dau chip. Religia este de la „relegare”- relegătura cu Dumnezeu. Este legătura pe care am căutat-o și am căutat să v-o arăt în desenele mele, prezentând răul de preferință, pentru că răul este mai spectaculos decât binele.”

La fel ca și filosoful Friedrich Nietzsche, Marcel Chirnoagă „cere” privitorului să se identifice cu starea sa filosofică morală, să simtă dispreț sau entuziasm pentru ceea ce simte și el. De cele mai multe ori disprețul este îndreptat către regimul comunist și societatea pe care acesta o crease.

Opera lui Chirnoagă prezintă cele mai înfricoșătoare scenarii ale existenței pentru a-i face pe oameni să conștientizeze pericolele din jurul lor și astfel a-i determina să își corijeze gândirea, acțiunile, moralitatea. El contrazice practic gândirea filosofului german care considera că din rău nu se poate naște nimic bun: „Cum ar putea lua naștere un lucru din contrariul său? De exemplu, adevărul din eroare? Sau voința de adevăr din voința de a înșela? Sau acțiunea dezinteresată din egoism? (…) Această geneză este cu neputință; a visa despre aceasta e o nebunie sau chiar mai rău; lucrurile supreme trebuie să aibă o altă origine, una proprie lor, ele nu ar putea lua naștere din această lume efemeră, înșelătoare, iluzorie și mizeră, din această harababură de amăgiri și pofte”.  Însuși artistul și-a pus întrebarea de ce este artist și nu filosof. Răspunsul și l-a dat singur: „pentru că gândesc conform imaginilor și nu conform ideilor”.

În pofida faptului că nu a fost cotat drept un artist comod, că nu a făcut „lucruri frumoase”, Marcel Chirnoagă şi-a găsit locul în sufletul celor care ştiu pe ce piedestal trebuie pusă arta autentică. A privi lucrările sale este ca şi cum ai călători spiritual printr-un univers miraculos, plin de laitmotive mitologice şi de frământări. „Asta a fost preocuparea mea: să prezint imaginea răului. Eu consider că arta este un mod de comunicare…toate artele sunt un mod de comunicare şi am vrut să spun că trebuie să ne ferim de răul din lumea asta. Nu am vrut să-l sperii pe privitor, cum nici ăia care au făcut dracii nu au vrut să-l sperie pe bunul creştin, ci am vrut să-l avertizez cum e răul şi de ce să se ferească.”

(…)Avea principiul că arta trebuie să fie accesibilă oricui dorea să o cumpere și să circule. De aceea nu a cerut niciodată sume mari pentru operele sale.

Colecţia de grafică din Muzeul de Artă tulcean cuprinde aproximativ de 152 de stampe ce cuprind tematic ambele perioade de creaţie artistică a autorului. Ele au intrat în patrimoniul muzeului începând cu anii `70, continuând până în anul 2001, fie prin tranferuri efectuate între diferite instituţii publice, donaţii ale artistului care a expus la Muzeul de Artă din Tulcea, donaţii de la Atelierul Podul prin bunăvoinţa artistului Theodor Hrib, sau achiziţii de la soţia lui Marcel Chirnoagă, Monica Cerchez-Chirnoagă, tulceancă la origine. Alături de grafică, în Muzeul tulcean există și 18 plăci de gravură din fier sau zinc, realizate în tehnicile acvaforte, acvatinta și sudură.

Epilog: „Lucrurile făcute din dragoste au întotdeauna loc dincolo de bine și de rău”

(Friedrich Nietzsche)

 

Bibliografie

  1. ***Marcel Chirnoagă (catalog), Editor Fundaţia Culturală GAMA, 2000
  2. Cârneci, Magda, Artele plastice în România, 1945-1989 Cu o addenda 1990-2010, Ediţia a 2-a, Ed. Polirom, Iaşi, 2003
  3. Cerchez Chirnoagă, Monica, Universul unui mare artist: Marcel Chirnoagă, Ed. Semne, Bucureşti, 2014
  4. Deac, Mircea, Lexicon critic şi documentar Pictori, sculptori şi desenatori din România, secolele XV-XX, 2009 în http://patzeltart.ro/v/CHIRNOAGA+MARCEL/CHIRNOAGA/Marcel+CHIRNOAGA+in+LEXICON+critic+si+documentar+PICTORI_+SCULPTORI+SI+DESENATORI+DIN+ROMANIA+SECOLELE+XV-XX+de+Mircea+Deac+.jpg.html

Articolul a apărut în cel de-al treilea număr DobroArt, anuarul Muzeului de Artă din Tulcea, disponibil la standul Muzeului de Artă și cel al Casei Avramide, la prețul de 55 RON.