Sulina în fotografiile și amintirile lui Liviu Simioncencu – partea a doua – Oamenii

Anul trecut pe vremea asta, puneam bazele unei colaborări mult dorite cu fotograful sulinean Liviu Simioncencu. Voiam să arătăm  Sulina în ipostaze mai puțin turistice, cu oamenii și locurile și poveștile ei din alte anotimpuri. Așa a luat naștere expoziția „Accesul interzis în zona liberă fără permis”, titlu inspirat din una dintre fotografiile trimise de artist.

Apoi în luna mai, am deschis la demisolul Casei Avramide această expoziție dedicată Sulinei din anii 1970 și până în prezent. Redăm mai jos textele ce au însoțit imaginile expuse, imagini care aici nu pot fi redate la calitatea pe care o merită, dar ele oferă pretextul, contextul în care am ascultat și apoi am transcris poveștile spuse atât de cald de Liviu Simioncencu.  Așa că vă invităm să recunoașteți sau să vă apropiați și mai mult de autor și de comunitatea fantastică de acolo.

Partea a doua – OAMENII

Această a doua parte vine ca un mesaj în sticlă trimis de la Tulcea, înapoi către oamenii Sulinei. E un mesaj de apreciere pentru o comunitate restrânsă, izolată adesea pe timp de iarnă. Parcurgem, așa cum am făcut și la expoziția din primăvară, două lumi: pe cea a turiștilor pe care Simioncencu îi asociază cu marea și cu vara și pe cea a localnicilor, care apar cel mai adesea în confruntări și alieri cu Dunărea.

Vezi partea întâi, despre locuri din Sulina  AICI

„Fotografia e făcută din ușa atelierului meu. Am vrut să combin numele vaporului cu cele două fetițe care stau pe dig. De obicei mă fascinează numele vapoarelor. Pot să aibă nume obișnuite sau nume deosebite. Se pot numi Piper sau Acum, sau European, sau Autor, sau Moda.”
„Strada a treia, cu un cal alb. Unul din locurile mele preferate; casa din dreapta este casa Cocineanu, unde a stat în gazdă Jean Bart când a fost căpitan de port, în Sulina. Pe strada 1 erau birourile căpităniei la un moment dat. Casa este aproape de biserica catolică.”

 

 

„În 1998, în iunie, Regele Mihai și Regina Ana au făcut o vizită în Sulina. Aici sunt la farul vechi. Au stat câteva ore. L-am văzut pentru prima și ultima oară în realitate. Privind această fotografie, îmi dau seama ce înseamnă să trăiești în Sulina sau să fii fotograf aici. I-am văzut și fotografiat pe toți șefii de stat contemporani cu mine. În afară de Klaus Iohannis, care nu a fost aici cel puțin până acum. Aici l-am văzut pe Ceaușescu, pe președintele Iliescu, cu care am și dat mâna, deși m-am gândit o secundă înainte să răspund, pentru că pe vremea aceea eram supărat pe el. L-am fotografiat și pe președintele Constantinescu, într-o vizită particulară la hramul bisericii de la Dunăre, Sf. Alexandru și Nicolae, într-o zi de august. Pe președintele Băsescu. Și președintele interimar Crin Antonescu, care mi-a fost coleg de clasă în a XI-a și a XII-a, la Tulcea. ”

 

 

„Aici am surprins lângă far, mal și balustradă o pereche cu un copil. Cealaltă femeie, care stă pe nisip, alături de niște cărți – ca o alegere sau o etapă din viață.”

 

 

„Mama cu copilul – se văd bețele acelea, pe care înainte de ‘90 le cărau cei care veneau la plajă, ca să lege de ele un cearșaf ca un umbrar. Mi-a plăcut tot timpul să combin lumea cu marea.”

 

„În 1979 încă mai lucram la Hidrotehnica, topograf. La orizont se văd marea și dragele, care săpau să mențină șenalul navigabil. Eu sunt ancorat într-o șalupă aici, la vărsare. Dragele sapă pentru că pe o porțiune de un kilometru, Dunărea își pierde din viteză și cam tot ce cară ea, se depune în acest loc. Dacă nu sapă să mențină adâncimea la 7,2 m, aluviunile pot crea adâncimi mai mici de doi-trei metri și vapoarele mari nu mai pot intra. Așa s-a format delta – tot ce a cărat Dunărea, s-a depus încetul cu încetul.”

 

 

„Nea Sava. Un om și un marinar foarte bun, care cred că e cunoscut de majoritatea sulinenilor de o anumită vârstă. Cu el lucram pe o șalupă mai mică – Veselia – cu care se făcea trecerea peste Dunăre pentru cei care lucrau la șantierul de reparații nave. Am lucrat și eu acolo un an de zile ca magazioner și fotograful intreprinderii. Și apoi, după 1982, când eram fotograf, mai treceam din când în când ca să fotografiez fruntași în producție sau aspecte de lucru din șantier.”
„O zi obișnuită de lucru pentru marinari, pentru Sulina. Mă întorceam de la vărsarea Dunării, unde eram cu echipa de la sondaj. De obicei făceam măsurători pe digurile de piatră, ca să vedem cât s-a lăsat digul de piatră. În fundal se vede o șalandă care aduna aluviunile săpate de dragă și le vărsa în mare. Aici e barca noastră de lemn, cu care ne deplasam de colo-colo mai ușor decât cu șalupa.”

 

„Aici este Zodic, un armean, un om pe care îl țin minte purtând o bască pe cap; abia spre sfârșitul vieții a început să îmbrace altceva și îmi aducea aminte de personajele din filmele italiene sau franțuzești suprarealiste, cu muncitorii aceia – docherii din port. Nu știu dacă a lucrat undeva angajat la stat, știu că venea de obicei la pasager și îi ajuta pe oameni la bagaje.”

 

„Vecina mea, căreia îi plăcea să privească strada. Aici, într-o iarnă mai grea, am observat-o, m-am apropiat și mi-a zâmbit, pentru că m-a recunoscut și ea.”

 

 

„Aici e bazinul mic, care îngheța deseori iarna. Se văd bărcile de lemn, iar în dreptul oamenilor care se văd pe gheață, în zare apare farul vechi de nord. M-am jucat adeseori pe bazin, cu sania; erau și perioade când se juca hochei. Am văzut adesea și pescari care pescuiau la copcă.”

 

 

„Trecerea Dunării iarna printre sloiuri, cu o șalupă – aici sunt oameni care lucrau la șantierul de reparații nave. Trecerea e un lucru destul de dificil și periculos. Pentru că orice om care cade din șalupă e foarte greu de recuperat. Poți muri oricând.”

 

 

„Sulina cu o ultimă barcă de lemn. Bărcile de lemn au început să dispară – nu știu dacă mai există câteva, pentru că e mult mai rentabil să folosești bărci din fibră.”

 

 

 

„Fotografie făcută de Sfântă Mărie sau Ziua Marinei. Atunci se strânge lume pe cheu și pe lângă concursurile cu bărci, înot, pe școndru sau sărituri de la trambulină, spre sfârșit se aruncă rațe în Dunăre și participanții sar în apă și încearcă să le prindă și fiecare rămâne cu rața prinsă. Mi-a plăcut mult să îmbin oamenii din Sulina cu Dunărea.”

 

a consemnat Laura Guțu

Află mai multe despre expoziția care s-a desfășurat la Tulcea în mai 2024 AICI